Love story

    Cu ceva timp (postari) in urma povesteam cum am invatat sa gatesc si cum m-a palit pasiunea culinara, si ziceam ca un rol foarte important l-a avut colegul meu de facultate, care in anul I nu-si gasea numarul matricol pe portal si a trebuit subsemnata sa faca pe colega buna si sa ii dea o mana de ajutor, ca dupa asta el sa se indragosteasca de mine si eu de el, sa murim de dor unul dupa altul si sa stam holbati eu la el si el la mine (de parca nu mai vazusem fiinta umana in viata mea) in loc sa fim atenti la cursuri :X. N-a fost chip sa stam prea mult timp despartiti (de vreo 300 de km) asa ca in scurt timp (dupa 4 luni) ne-am mutat impreuna. Eu nu stiam sa gatesc, el da (si foarte bine)....si au trait fericiti pana la adanci batraneti :)). Cu mana pe inima spun ca alaturi de Pofticiosul sunt cea mai norocoasa fiinta de pe fata pamantului, doar si pentru simplu motiv ca atunci cand ajung super obosita si lihnita acasa, el ma intampina super fericit ca mi-a pregatit o surpriza in bucatarie, iar de fiecare data surpriza miroase atat de bineeee, dar asta nu e singurul motiv :). Prin incercarile mele de a-i rasplati cu aceeasi moneda, am inceput a invata sa gatesc, iar bucuria ca experimentul meu e pe placul lui m-a motivat sa ma autodepasesc.
     De aceea, cu drag am sa prezint persoana pentru care as face cel mai frumos tort cu 3 etaje cu frisca si crema fiiiina  de vanilie, careia ii datorez dragostea pentru gatit, alaturi de care toate supararile trec, fara de care nu as mai fi eu...Pofticiosul :).
     Si ca sa fiu scurta si la obiect am sa povestesc un fapt petrecut de curand. Se facea ca intr-o buna zi pe cand  eu stateam si rasfoiam revistele Burda in cautare de un tipar pentru o vesta, Pofticiosul are o criza de gradul 5 care se putea rezolva cu o tarta de fructe. Eu dupa cum spuneam eram busy :P.

     Am incercat sa ii promit ca imediat ce am sa fiu libera am sa ma ocup si de tarta, dar pofta lui nu suporta amanare asa ca mi-am lasat talentele de croitoreasa pe mai tarziu sau pe alta data. Ajunsa in bucatarie, dupa un inventar scurt am realizat ca nu aveam toate ingredientele necesare si eram si in situatia foarte des intalnita si foarte bine cunoscuta de romani , aceea de a nu avea bani cand ai nevoie. Cu sincera parere de rau i-am dat Pofticiosului vestea, dar el a gasit rapid rezolvarea... si-a spart pusculita :)).

 

     O dovada in plus ca alerta era de grad maxim si ca tarta era musai sa fie gata in cel mai scurt timp posibil. Dupa achzitionarea materiei prime nu mi-am permis nici o pauza pana cand mult asteptata felie cu fructe, crema si bezea pe un blat fraged, nu a fost gata. Dupa ce am terminat, mi-am permis sa fac o pauza si am iesit in balcon la o gura de aer apoi m-am dus sa anunt Pofticiosul ca dorinta i-a fost indeplinita, dar ia-l de unde nu-i... L-am cautat toata casa, camera cu camera, ma panicasem deja, cand in final m-am decis sa ma uit totusi si in debara...

    ... unde l-am gasit infulecand felia de tarta cu...pofta :)). Tare fericit a mai fost in ziua aceea si urmatoarea si a tot fost el fericit asa pana s-a terminat tarta, "si-am incalecat pe-o sa si v-am zis povestea asa".
    Cat despre noi, va spun ca suntem foarte fericiti pentru ca suntem impreuna si pentru ca stim sa gatim, iar eu sunt cea mai fericita pentru ca il am pe Pofticiosul langa mine :D