http://www.europeflavours.ro/

luni, 30 mai 2011

Supa crema cu ciuperci si bacon

 

    Povestesc cu mare drag despre aceasta reteta pentru ca este prima "complicata" pe care am invatat sa o fac. Eram atat de fericita cand am vazut cat de gustoasa este si nu-mi venea sa cred ca e preparata de mine (un dezastru in bucatarie). De atunci ea a devenit supa casei mult indragita de noi si gatita destul de des. 
   Ingrediente :
  • 1 litru lapte
  • 300 g bacon
  • 300 g ciuperci
  • 1 ceapa potrivita (sau 4 fire ceapa verde)
  • 1 morcov
  • 200 g boabe de porumb
  • 1/2 legatura spanac (optional)
  • 4 linguri ulei
  • 3 linguri faina
  • 1/2 lingurita verdeturi Provence
  • sare dupa gust
     Se toaca ceapa si spanacul marunt  (eu am folosit 4 fire ceapa verde) iar morcovul se da pe razatoarea mica. In oala pregatita pentru supa se caleste ceapa in cele 4 linguri de ulei, cand devine sticloasa se adauga morcovul, spanacul si faina si se amesteca, pe foc mic.

 
    Se adauga 10 linguri de lapte treptat amestecandu-se dupa fiecare lingura, se procedeaza astfel ca sa nu se formeze cocoloase.


  Apoi se adauga restul de lapte si un litru de apa calduta si se lasa la foc mediu sa fiarba. Intre timp se taie ciupercile (eu am folosit ciuperci de padure: galbiori, hribi si opintici ) in bucati potrivite.


   Baconul se taie cubulete sau fasii si se rumeneste in tigaie fara adaos de grasime, apoi se adauga ciupercile si verdeturile Provence peste bacon. Se lasa la rumenit amestecand din cand in cand.

 
    Dupa ce supa a inceput sa fiarba se lasa la foc mic, se adauga ciupercile, baconul, porumbul si se sareaza dupa gust. Se mai lasa la fiert inca 15 minute apoi este gata.


    Se serveste cu patrunjel tocat marunt si crutoane de paine. 
    Mister, despre care spuneam ca e as in bucatarie, dar ca nu prea da prin ea, pregatise niste crutoane senzationale foarte spicy, despre care am sa povestesc intr-un post special ce si cum, cat de curand.

duminică, 29 mai 2011

Placinta rustica cu ceapa verde si telemea


    E duminica dimineata si e atat de frumos afara incat imi vine sa tot stau cu fata la soare si sa ma las invaluita de aroma cafelei de alaturi. Si uite asa stand si visand, mi-am lasat gandurile sa zburde, iar ele s-au oprit pe meleagurile de basm ale satului romanesc, unde omul traieste in stransa legatura cu natura, unde treburile din gospodarie sunt ca tabieturile pentru noi si preparatele culinare sunt autentice, pregatite cu mult drag respectand secrete mostenite din mosi stramosi. Reteta acestei placinte nu este nici pe departe preluata din folclor, ci este o reteta furata de la Cookie si pregatita de mine cu cateva modificari. Insa gustul e clar romanesc si e taaaare bun. :)
    Ce aveti nevoie :
  • o cana de faina
  • 1 lingurita praf de copt
  • 1/4 lingurita bicarbonat de sodiu
  • ierburi Provence
  • 50 ml lapte
  • 1 ou
  • 100 ml ulei
  • o legatura ceapa verde
  • 100 g telemea
  • marar pentru decor
    Se toaca ceapa marunt, se da telemeaua pe razatoarea mica, iar faina se amesteca cu praful de copt, bicarbonatul si ierburile Provence. Separat se amesteca bine oul cu laptele si uleiul, apoi se adauga peste faina. In final incorporam telemeaua si ceapa .
    Incingem cuptorul la foc mediu, ungem o tava cu ulei in care uniformizam compozitia. Presaram telemea rasa pe deasupra si marar.


    Lasam la cuptor in jur de 30 de minute (sau mai putin, cuptorul meu coace mai greu un pic), pana e rumena deasupra .


     Se lasa la racorit apoi se poate servi cat e calda, dar este extrem de buna si rece, asa ca merge incercata.


    Multumesc Cookie si Boo pentru idee. :)

sâmbătă, 28 mai 2011

Ficatei cu legume la tigaie si de unde vine pasiunea


     Nu sunt prea priceputa la povestit, nu reusesc sa transmit prin cuvinte exact asa cum sunt ideile in capul meu, insa am sa incerc sa descriu astazi, cum sta treaba cu pasiunea pentru gatit in ceea ce ma priveste. Recunosc ca in anii adolescentii incercarile mele de a face niste banali cartofi pai erau esecuri totale, o parte prea arsi, o parte prea cruzi, prea sarati sau prea uleiosi, amintiri ce-mi starnesc rasul acum cand refuz sa gatesc cartofi pai doar pentru ca mi se par prea simplu de preparat si zi de zi pregatesc retete noi, nemaincercate, din pura curiozitate si as putea spune pasiune. In acea perioada nici prin gand nu mi-ar fi trecut ca as fi in stare vreodata sa prepar macar crema de zahar ars (prajitura mea preferata inca din copilarie) sau ciorba de cartofi (pregatita des de mama pentru ca era preferata lui tata). Pe atunci eram convinsa ca voi avea un sot care stie sa gateasca si ma va scuti pe mine de "fericirea" asta. Insa cu timpul am fost nevoita sa imi gatesc singura, asfel am invatat sa fac cartofi pai buni, ochiuri si alte cateva retete super simple. Cand l-am cunoscut pe Andrei, dorinta mi s-a implinit, el imi dadea lectii la gatit. M-a atras cat suflet pune atunci cand gateste si cu cata migala e atent la fiecare amanunt, si chiar daca rezultatele mele nu erau nici pe departe atat de bune ca ale lui, el mi-a apreciat intotdeauna incercarile, iar asta m-a motivat sa gatesc din ce in ce mai bine. Internetul a devenit prietenul meu culinar si blogurile din domeniul gastronomic m-au convins ca gatitul nu e atat de greu pe cat pare. Incetul cu incetul m-a contaminat microbul gatitului, iar acum bucatareala nu mai e un chin ci un mod de a ma relaxa.
      Ca o concluzie, pasiunea pentru gatit nu am avut-o dintotdeauna, nu am cautat sa o am ci ea m-a gasit pe mine :).
      Revenind la oile noastre, despre reteta de fata am sa povestesc scurt ce si cum. E gata in 30 de minute si este nevoie de urmatoarele ingrediente:
  • 500 g ficatei de pasare
  • 4-5 buchetele de broccoli
  • o ceapa marisoara
  • doua rosii
  • 4 linguri ulei masline
  • verdeturi Provence
  • sare, piper
     Se taie ceapa solzisori si se caleste in uleiul incins in prealabil intr-o cratita incapatoare. Se taie fiecare ficatel in jumatate si se perpeleste in tigaie impreuna cu ceapa. Adaugam verdeturile Provence si lasam pe foc pana scade zeama lasata de ficatei si incep sa se rumeneasca.

    
    
     Se taie rosiile in cubulete, iar broccoli se desface in buchetele si mai mici si se adauga peste ficateii rumeniti.


    Se condimenteaza dupa gust si se servesc imediat, cat sunt fierbinti. Este o reteta ideala pentru atunci cand ne preseaza timpul si trebuie sa luam masa. Ceapa ii da un gust deosebit ficateilor, iar adaugand si legumele nu mai e necesara garnitura.

Pofta buna !



vineri, 27 mai 2011

Cosulete dulci si ... o zi pana la sesiune

     Tin sa precizez ca tocmai ce am teminat de lucrat la proiectul pentru facultate si mi-am permis o pauza binemeritata, ca sa povestesc despre aceste cosulete buclucase, facute la cererea insistenta a  lui Mister, pentru ca il sfarsea pofta de o prajitura cu crema fiiiina de vanilie. Si cum era sa il las eu sa se topeasca asa sub ochii mei? S-a uitat la mine cu ochi de motan amarat ceva de genu si m-a convins instant (of, si eu care credeam ca sunt incoruptibila...). Asa ca m-am decis sa fac aceasta prajitura cu crema de vanilie, foarte usor de realizat. Am sa enumar ingredientele pe categorii:
     Cosulete:
  • 200 g faina
  • 50 g unt
  • 5 linguri zahar
  • un plic zahar vanilat
  • 1 oua 
  • 4 linguri lapte
  • un praf de sare
  • 1/2 lingurita praf de copt (sau fara, ca sa nu vi se umfle cosuletele asa cum mi s-a intamplat mie :P)
     Crema:
  • 500 ml lapte
  • 6 linguri zahar
  • 3 galbenusuri
  • 2 linguri faina (sau amidon)
  • 1 lingura esenta de vanilie 
      Decor :
  • 100 ml frisca lichida
  • 12 cirese proaspete cu codite
  • 20 g ciocolata neagra
     Se amesteca faina cu praful de sare , zaharul, untul si zaharul vanilat (se poate sari peste praful de copt, eu am avut intentia sa fac cosuletele pufoase, doar ca au iesit prea pufoase), se amesteca pana la omogenizare. Separat se bate bine oul cu laptele, apoi se toarna peste faina si se amesteca pana se formeaza o coca putin lipicioasa. Se unge o tava de briose cu ulei, se imparte aluatul in 12 parti egale si se tapeteaza formele de briose. Pentru a fi mai usor de modelat aluatul, pentru ca este cam lipicios, eu  l-am manevrat cu mainile umezite.


      Tava astfel pregatita se baga in frigider 30 de minute. Intre timp se pregateste crema. Amestecam galbenusurile cu cele doua linguri de faina si 3 linguri din cantitatea de lapte pe care le incorporam treptat in amestec. Laptele il punem la fiert impreuna cu zaharul si esenta de vanilie (sau miezul unei pastai de vanilie). Cand au inceput sa apara bule la suprafata laptelui , se ia de pe foc si se toarna in fir subtire peste galbenusuri cu o mana si cu cealalta mana se amesteca mereu in galbenusuri. Apoi se pune pe foc mic amestecandu-se pana se intareste crema. Se lasa la racorit pana ajunge la temperatuta camerei si se mai lasa apoi la frigider.


      Se inginge cuptorul la foc mediu, scoate tava din frigider (e posibil sa trebuiasca sa mai modelati putin aluatul in forme) si se da la cuptor 20 de minute, pana se rumenesc cosuletele. Daca folositi praf de copt o sa va iasa cam asa: 

 

     M-am cam speriat cand am vazut cat de "pufoase" au iesit, dar am gasit repede o solutie...le-am scobit :)). Pana s-a mai racit crema, am pregatit frisca, iar aici alta peripetie. M-am apucat sa bat frisca dupa instructiunile de pe ambalaj, adica am turnat-o intr-un bol si am batut cu telu la ea asteptand sa se intareasca.Dar ea nu si nu,abea facuse cativa bulbuci, asa ca l-am rugat pe Pofticios sa dea o mana de ajutor ca pe a mea nu o mai simteam. Dupa ce a batut si el pana a transpirat, frisca noastra nu avea nici cea mai mica intentie sa se intareasca. Cand era cat pe ce sa o arunc de nervi, se duce Pofticiosul si il intreaba pe prietenul nostru Google daca are vreo idee. Raspunsul: "daca nu se intareste frisca luata din comert, adaugati cateva picaturi de lamaie si amestecati din nou". Zis si facut, frisca noastra a fost gata in mai putin de un minut. Iar eu de fericire am luat si mi-am pupacit Pofticiosul, ca doar nah e si smart pe deasupra.
   Apoi am umplut cosuletele scobite cu crema racita...


     Se topeste ciocolata pe baie de aburi, se spala cireselele si se orneaza in felul urmator: formam moturi de frisca pe fiecare cosulet in parte, apoi luam cate o cireasa o glazuram si o asezam deasupra asa ca "cireasa de pe tort" :).


     Se pot servi imediat dar sunt mai bune dupa ce stau o ora la frigider (sau peste noapte).


     Si o sectiune cu crema fiiiina de vanilie, vorba Pofticiosului :D.


joi, 26 mai 2011

Un preview inainte de sesiune

           

     Pentru studenti sau pentru cei care au trecut printr-o facultate, cred ca e inutil sa explic starea de spirit din saptamana dinaintea sesiunii plus perioada sesiunii, asteptarea cu sufletul la gura a rezultatelor si numararea restantelor dupa, dar vorba studentului "n-ai restanta, n-ai prestanta". Asa ca vin cu mii de scuze sa va anunt ca in perioada imediat urmatoare postarile mele vor fi mai putintele. Proiectul meu e gata in proportie de 1 % (pagina de titlu + cuprins), cursurile mele zac tacute prin toate camerele casei, in folderul pentru faculte e haos in toata regula iar sesiunea incepe in ... doua zile !!! Mi-e capul in mii de parti, am proiecte pe lista de asteptare de care e musai sa ma apuc, treburi prin casa neterminate, un job fara weekend liber si lista poate continua, asa ca ma vad nevoita sa aman multe din activitatile mele, spre dezamagirea mea, sa imi fac curaj si sa pun burta pe carte. 
     Pana cand voi mai avea putin ragaz (asa printre picatele) va las un preview al retetelor ce urmeaza sa le postez. Daca va place una in mod deosebit, tare as fi curioasa sa imi spuneti care si promit ca preferatele vor fi primele postate.
    Un inceput de vara cat mai frumos tuturor !
    Multe bafta la examene, dragi studenti  !

 
 
 
   

marți, 24 mai 2011

Un fel de cartofi frantuzesti :)


    Dupa o perioada in care cartofii au cam lipsit din meniul zilei, de data aceasta ei au fost vedeta pranzului nostru. Aceasta reteta este o incercare de a mea de a o copia pe mama, care face cei mai buni cartofi frantuzesti din lume. Bineinteles ca nu mi-au iesit atat de buni ca ai ei, dar noua ne-au placut foarte mult. Sunt o varianta modificata a retetei originale, dupa cum spuneam...un fel de cartofi frantuzesti :D.
   Ingrediente folosite de mine:
  • 600 g cartofi
  • 3 oua
  • 4 linguri ulei de masline
  • 100 g smantana
  • 300 g  telemea
  • o legatura marar
  • sare, piper, boia dulce
  Modul de preparare este extrem de simplu. Eu am procedat in felul urmator: am curatat si fiert cartofii in apa cu putina sare, am fiert si cele trei oua, iar telemeaua am dat-o pe razatoarea cu gauri mici. O forma de tarta am uns-o cu uleiul de masline si am incins cuptorul la foc mediu. Cartofii i-am scurs de apa in care au fiert si dupa ce s-au racorit i-am taiat rodele (sau cel putin am incercat :P). Jumatate din cantitatea de cartofi am asezat-o frumos in forma de tarta, iar apoi am presarat 100 g din telemeaua rasa.


     Am presarat putina sare, piper si boia, apoi am adaugat smantana si restul de cartofi. Ouale fierte le-am taiat  feliute si le-am asezat peste cartofi. Am presarat si restul de telemea, mararul tocat marunt si in final am pudrat din nou cu sare, piper si boia si am dat la cuptor 20 de minute.

     Cand s-au rumenit putin deasupra,  cartofii mei frantuzesti au fost gata.


    Pentru ca este o reteta fara carne prin ingrediente, o dedic lui Geo, vegetariana mea, cu promisiunea ca voi repeta reteta  cu prima ocazie cand ne viziteaza :). Noi am servit cu rosii chery si ne-am dat seama cat de dor ne era de gustul de cartof.


   Stiu ca este una din retetele bine cunoscute, dar pentru cei care nu au incercat-o  inca, o recomand pentru gustul sau elegant. Pofta buna :).

luni, 23 mai 2011

Orez cu mazare si pui de morcovi


     Incep sa cred ca din patru anotimpuri, doua au fugit, astfel ca am ramas doar cu vara si iarna. Cum altfel se explica, daca la inceputul lui mai ningea ca in mijlocul iernii, iar acum mi-e frica sa ies din casa sa nu lesin de cald? Cel mai socat este subconstientul meu, care brusc a descoperit ca se termina primavara, cand pana acum inca astepta sa se termine iarna... Si de la asta, mare haos in capul meu, nu mai stiu cu ce sa ma imbrac, nu mai stiu ce e potrivit sa gatesc, nu stiu daca e marti sau daca e weekend (am aflat ca de fapt e luni), parca am ramas in urma cu ceva dar nu stiu exact cu ce si tocmai am aflat stupefiata ca ...mai e o saptamana pana la sesiune !!! Mda... stiu, dar tot trebuie sa ma hranesc cu ceva, cum as putea sa invat cu stomacul gol?
   Asa ca am respirat adanc si am inceput sa ma relaxez, gatind, bineinteles, ca sa am spor la invatat :). Si ca sa nu pierd mult timp am facut aceasta reteta foarte usor de preparat, la care am folosit asa:
  • 1 ceapa
  • 1 cana de orez
  • 200 g pui de morcovi congelati
  • 300 g mazare congelata
  • o legatura marar
  • 2 linguri ulei 
  • 4 cani apa calda
    Mix de condimente:
  • 1 lingurita sare
  • 1/2 lingurita tarhon
  • 1/4 lingurita piper alb
  • 1/4 lingurita piper negru
  • 1/4 lingurita piper verde
  • 1/4 lingurita boia dulce
  • 1/2 lingurita oregano
     In primul rand se prepara mixul de mai sus, intr-un bol mic se amesteca toate condimentele. Ceapa se toaca marunt si se caleste in cele doua linguri de ulei, intr-o oala potrivita, la foc mic. Cand a devenit ceapa sticloasa se adauga orezul si se amesteca.


    Peste orez adaugam mazarea si puii de morcovi, amestecam pana se dezgheata complet legumele,  apoi turnam pe rand cele patru cani de apa calda. Este foarte important ca focul sa fie mereu la putere mica si sa amestecam din cand in cand in orez.


    Dupa ce a fiert orezul, se condimenteaza cu mixul pregatit la inceput , se adauga  mararul tocat. Noi l-am servit ca fel principal cu paine cu ardei foarte buna(descoperita in Kaufland), dar poate fi servita si garnitura mai ales langa o portie de gratar :D. 



duminică, 22 mai 2011

Briose cu busuioc si telemea


     Zilele calduroase din ultima perioada, au fost benefice pentru plantutele din balcon. Saptamana trecuta abea isi aratasera primele frunzulite, iar acum deja sunt marisoare, unele chiar bune de folosit. Busuiocul a fost mai harnic si a crescut mai repede, drept pentru care m-am hotarat sa il testez. Este foarte aromat , iar brioselor mele le-a dat un gust delicios.
   De cateva zile il  tin pe Andrei numai in briose fel de fel, pentru ca am descoperit cat de repede si usor se pregatesc (de vina e tava de briose proaspat achizitionata, nu ca as fi devenit eu dependenta peste noapte :P).
   Pentru reteta aceasta (6 briose) am folosit dupa cum urmeaza:
  • 1 ceasca faina de grau (100 g)
  • 1 ceasca faina de porumb (100 g)
  • 1 ou
  • un buchetel de busuioc
  • 100 ml lapte
  • 200 g telemea
  • 2 linguri ulei
  • 1 lingurita praf de copt
  • sare, piper, ierburi Provence
    In primul rand sa va  prezint busuiocul, sa vedeti cat a crescut dragul de el :).


   Se incinge cuptorul la foc mediu.  Intr-un bol mare se amesteca faina de grau si de porumb cu  praful de copt, busuiocul tocat si telemeaua rasa (se pastreaza putina telemea rasa pentru la urma). Separat se bate oul bine cu laptele si uleiul si se adauga in bolul cel mare. Se amesteca toate sa nu fie cocoloase si sa se omogenizeze. Se condimenteaza cu sare, piper si ierburi Provence (sau orice alte arome preferate). Aluatul rezultat trebuie sa fie moale.


     Se ung formele cu ulei (sau unt, sau se foloseste hartie speciala).Cu lingura se umple fiecare forma de briose.



    Se presara peste fiecare cate putina telemea si sa lasa la cuptor 10-15 minute. Cand sunt gata se scot din cuptor, se lasa la racorit minim 5-10 minute.


    Dupa ce s-au racorit se scot foarte usor din forma , se servesc ca atare (sau cu frunzulite de busuioc :D) si sunt taaaaare bune. Toata treaba e gata in 30 de minute :D.


O sectiune de briosa :)

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...